Bucuresti...

Au trecut deja doua saptamani de cand stau in capitala Romaniei.Doua saptamani in care am incercat,cat mai mult cu putinta,sa ma obisnuiesc cu ritumul de viata de aici.Nu e prea usor.Nu se compara deloc Bucuresti-ul cu Clujul...si,si mai putin cu Bistrita.Aici e alta viata.Totul se misca in continuu.Nimeni nu sta....peste tot e aglomeratie.Pe strazi,pe troruare,pe la metrou.Aici oamenii sunt alfel,parca-s m-ai putin amabili,se imping, se claxoneaza.Imaginea de la metrou e si mai cenusie.Ma deprima rau de tot "tabloul" pe care il vad de cate ori cobor scarile spre gura de metrou,si dau de oamenii care astepata "sarpele" de fier care strabate cotloanele de sub pamant.Acei oamenii care in fiercare dimineata merg la munca,pentru un trai mai bun,care stau atarnati de manerele din compartiment ca niste condamnati la o moarte lenta,dar sigura.Cu fetele in jos,pierduti in ganduri si in ruinele unor vise neimplinite.E deprimant sa ii vezi cum stau inghesuiti in vagoane,cum se deplaseaza in coloana spre scarile rulante,cum trec in valuri pe holuriele statiilor de metrou.E interesant cum lor,totul li se pare firesc,e rutina zilnica,dar pentru mine e ceva ciudat,ceva ce nu am mai vazut pana acuma,ceva ce nu as mai vrea sa mai vad.Mi-ar place sa vad oameni la metrou,pentru ca metro-ul e un mijloc de transpor inedit si indispensabil intr-un oras supra-aglomerat ca Bucurestiul,dar as vrea sa ii vad veseli,interactionand intre ei,bucurandu-se de o noua zi din viata lor,zambind...dar oare cand?